Termeni de propagandă

Orice dicționar conține greșeli. Este un lucru firesc, căci numai cine nu muncește nu greșește. Dar o clasă particulară de greșeli este periculoasă: termenii de propagandă. Aceștia sunt termeni cu definiții false care încearcă să inducă cititorul în eroare și să-i dirijeze gândirea pe un făgaș greșit, convingându-l că albul este negru.

Nu susținem că autorii dicționarelor încearcă în mod conștient să facă propagandă. De obicei, ei includ aceste definiții false așa cum le-au auzit, fără să le pună la îndoială corectitudinea.

Pirat / piraterie / a pirata

De vreo 20 de ani aceste cuvinte au căpătat sensul de „a face copii neautorizate”. Dar este o minciună foarte gravă să susții că a face o copie neautorizată este echivalent moral cu a ataca nave și a omorî pasageri nevinovați.

Trusturile de film, muzică și carte încearcă să impună acest sens fals pentru ca, pe baza lui, să ceară legi care să pedepsească activitatea de copiere. Treaba lor este pe jumătate făcută dacă, mai întâi, mânjesc activitatea de copiere, asociind-o cu fapte reprobabile din pirateria navală. Astfel, ei încearcă să sucească mințile cetățenilor și pe ale autorităților. Aceasta este exact definiția propagandei.

Să mergem puțin pe firul istoric și să vedem (1) dacă într-adevăr copierea ar trebui să fie ilegală și (2) cine sunt adevărații „pirați”.

Legile drepturilor de autor au scopul de a promova progresul științific și cultural (cel puțin în națiunile care formulează legi, nu le copiază la indigo). În Statutul Reginei Ana (Marea Britanie, 1710) intenția este „încurajarea oamenilor erudiți să compună și să scrie cărți utile”. În Constituția Statelor Unite ale Americii (1787) intenția este „promovarea progresului științei și al meșteșugurilor utile”. Din acest punct de vedere, scopul copyrightului este unul social: indivizii renunță la dreptul de a multiplica o operă pentru binele mai mare al societății.

Dar cine putea face copii ilegale la acea vreme? În mod cert nu oamenii de rând, căci tiparul era enorm de scump. Editorii erau cei care, uneori, publicau ediții ilegale fără a obține acordul autorilor și fără a îi plăti. Așadar, primii „pirați” au fost editurile. Primele legi ale copyrightului au fost regulamente industriale.

Istoria ne mai învață ceva: primele legi ale copyrightului le cereau oamenilor de rând să renunțe la un drept pe care oricum nu și-l puteau exercita. Îngrădirea libertății era deci mică, iar beneficiul rezultat era uriaș: diseminarea fără precedent a culturii și a științei, reflectate în creșterea nivelului de trai.

Astăzi, însă, balanța s-a întors. Cu toții avem un tipar acasă, numit calculator. Cu toții putem face cópii apăsând un singur buton. Acum acest drept a început să aibă valoare pentru noi. Îngrădirea acestui drept a devenit prea costisitoare pentru noi ca societate. Copyrightul nu mai este un instrument al progresului, ci, dimpotrivă, a devenit o frână în calea progresului. De aceea, este momentul să ne amintim că societatea a creat legile și societatea le poate modifica. Trebuie să reevaluăm limitările asupra copierii. Din această dezbatere va rezulta, cel mai probabil, că durata copyrightului trebuie mult redusă.

Cei care pun în balanță copierea cu scufundarea de nave încearcă să evite tocmai această dezbatere. Trebuie să luăm atitudine, să evităm să folosim acest termen de propagandă și să protestăm de câte ori îi vedem pe alții că îl folosesc.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu