Semnul întrebării

Definiții

[IOOP3] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative. Se pune semnul întrebării după cuvintele, grupurile de cuvinte, propozițiile și frazele care au un caracter interogativ și care sunt întrebări directe.


[GLR1965] Semnul întrebării e folosit în scriere pentru a marca pe lângă pauză și intonația propozițiilor independente sau a frazelor inte­rogative. El se pune de asemenea după cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcțiune de propoziții interogative independente.


[GLR2008] Semnul întrebării marchează toate tipurile de intonație interogativă: intonația ascendentă a întrebărilor totale (Maria citește[?]), intonația descendentă a întrebărilor parțiale (Ce citește[?]), intonația ascendent-descendentă a întrebărilor alternative (Citește cărți sau reviste?]).


[DOR] Semnul interogativ marchează intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.


Observație: Secvența precedentă semnului întrebării, în cazul enunțurilor complexe, poate fi rostită cu diverse variații de înălțime ale tonului, care nu apar marcate prin punctuație.

Exemple

Aha, da! ce[?] povestea[?] cine[?] care poveste[?]
Sadoveanu
Ei, jupânule, de pe unde[?] ... Ce vânturi[?]... Pe la noi... ai[?]... și de ce[?]...
Delavrancea
Un fiziolog care stabilește care sunt funcțiile organismului omenesc cum trebuie să înceapă[?]
Țuțea


Reguli de folosire

Se folosește semnul întrebării:

1. La sfârșitul unei propoziții interogative directe.

— Cum te cheamă, măi copile[?]
Eminescu
– Câți oameni ați mâncat aceste cincisprezece bucăți de pâine[?]
Creangă
Da slănină nu-i în pod[?] unt nu-i[?] ouă nu-s[?]
Creangă

Observație: La fel după grupuri de cuvinte care reprezintă propoziții eliptice sau cu elemente subînțelese:

– Cine-i acolo[?]

– Eu.
– Cine eu[?]
– Eu. Ivan.
– Și ce vrei[?]

Creangă
M-a omorât, domnule.

De ce[?]
Am fost și eu...
Unde[?]
La revoluție.

Caragiale

2. La sfârșitul unei fraze alcătuite din propoziții interogative coordonate.

La ce să fii proastă și să-ți strici inima[?]
Vlahuță

3. După un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva în vorbire indi­rectă, fără a se folosi verbe de declarație și conjuncții (procedeu denumit vorbire indirectă liberă).

Se spărseseră sticlele și acum se scurgea rămășita vinului. Ce să facă[?] La mușteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă[?] Unde să se ducă[?] Să se-ntoarcă la prăvălie! ...
Caragiale

4. La sfârșitul unei fraze compuse din propoziții dependente de o propoziție interogativă directă care se află la începutul frazei, când nu se pierde complet tonul interogativ.

Iar vrei să te pupe cucul armenesc și să te spurce, ca să nu-ți meargă bine toată ziua[?]...
Creangă
De ce boala și moartea să fie partea voastră,

Când ei în bogăția cea splendidă și vastă Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri[?]

Eminescu
Căci ce povară e prea grea, și care

Liman e prea departe când prin viață
Cu noi mergi tu, Speranță-nălțătoare[?]

Neculuță
Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar

ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar[?]

Eminescu

Observație: Se pune uneori punct la sfârșitul unei fraze alcătuite dintr-o propoziție interogativă directă urmată de multe propoziții subordonate dacă până la sfârșitul frazei se pierde tonul interogativ.

Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut,
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am îmbiat.

Eminescu

5. După propozițiile interogative retorice.

Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de domnul pre pământ[?]
Russo

6. La sfârșitul construcțiilor interogative cu caracter dubitativ-deliberativ.

Însă cel mare se dă după ușă, și — să tragă, să nu tragă[?] În sfârșit trage zăvorul... când ia! ...ce să vadă[?]
Creangă
Cum adică? să nu pot eu înțelege: visez ori sunt treaz[?]
Caragiale
Oare să se însoare, ori să nu se însoare[?]
Negruzzi

Observație: De asemenea se pune și după propozițiile interogativ-exclamative (uneori se pune și semnul exclamării).

Cum o să umblu după dumneata[?]
Caragiale

7. După o propoziție interogativă incidentă, intercalată într-o propoziție enunțiativă sau între două propoziții enunțiative și izolată de restul frazei prin pauze.

I-a rămas și un copil, o fetiță care — cum să spun[?] —, care e un fel de ghimpe între ei. . . un copil, vai! destul de rău crescut.
Sadoveanu
Atunci treci, Ghiță, pe la nenea Zaharia p-acasă și lasă-i vorbă coanei Joițichii — nu-i așa, nene Zahario[?] — să fie așa de bună să nu se supere dacă om întârzia de la dejun . . . avem ceva politică de vorbit între bărbați.
Caragiale

8. La sfârșitul frazelor ce conțin o propoziție (fie principală, fie subordonată) interogativă.

– De ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi[?]
Eminescu

9. Reprezentarea nedumeririi interlocutorilor prin mimică și/sau gesturi.

– Ei, da! și Costică...

– [?]...
– Costică Arion...

Caragiale

10. În titluri, când sunt considerate propoziții interogative directe.

Ce-i de făcut[?] (titlu de roman)
E o liniște iubirea[?] (poezie de Vieru)
De ce să mori tu[?] (poezie de Eminescu)


Când nu se folosește semnul întrebării

1. Este nerecomandabilă folosirea semnului întrebării după propozițiile interogative retorice.

Vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e lucru bun[.]
Caragiale


2. Nu se pune semnul întrebării după propoziția interogativă indirectă.

Ea a doua zi se miră, cum de firele sunt rupte[.]
Eminescu

3. În titluri nu se pune semnul întrebării când sunt considerate propoziții interogative indirecte, depinzând de o regentă neexprimată.

Cum am învățat românește (titlul unei povestiri de C. Negruzzi)
Cine a inventat telescopul


Folosirea în relație cu alte semne

Semnul întrebării și semnul exclamării asociate marchează intonația de tip special a enunțurilor interogative exclamative. Ordinea semnelor, eventual repetarea unuia dintre ele, poate sugera care este tipul de intonație predominant.

1. Când comunicarea este interogativă și exclamativă în același timp, se pune semnul întrebării însoțit de semnul exclamării.

— Pe mine, fata lui Hagi Cănuță, să-ndrăznești tu să mă bați, păcătosule, janghinosule și râiosule[!?]...
Caragiale
— Tu ești mă, tragedianule[?!]
Galaction
A! de ce mai dă Dumnezeu omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi[?!] De ce nu moare omul când e fericit[?!] De ce am mai trăit eu s-ajung la așa ceva[?!]
Caragiale
Dar ce-ai face tu și cum ai trăi, De-ai avea mamă și-ar muri[?!] Ce-ai face tu și cum ar fi, De-ai avea copii și-ar muri[?!]
Vieru
Ana: Ți-e chiar atât de greu să mă ierți?

Abel: Doamne, ce-i în capul tău[?!] Ca să te iert, ar trebui să te socotesc vinovată față de mine.

H. Lovinescu
E miezul nopții, la ora asta se vine acasă[!?],

Molimă[?!?] Universitățile (și studentul apăsă dur pe acest cuvânt) nu se închid pentru molimă.

Mihăescu

2. Uneori după o propoziție interogativă exclamativă se pune semnul întrebării însoțit de semnul exclamării:

Taxa, conașule!
Ce! ești copil[!?] Caragiale

3. Reprezentarea diferitelor sentimente ale interlocutorilor prin mimică și gesturi se poate face prin combinarea diferitelor semne ortografice:

Patroana (cu ochii calzi): Și de ce mă iubești?

Mitică: (rămâne năuc)[!!!?]
Patroana (frumoasă, furioasă): înțelegi sau nu înțelegi?

Camil Petrescu
Mitică: Acum în urmă, când am fost la d-ta... Nu știu ce s-a întâmplat cu mine atunci...

Patroana:[?!]
Mitică: Nu știu...

Camil Petrescu
– Îi lipsește mult?

– Nimic nu lipsește!
– [!?]

Caragiale

4. Se pune semnul întrebării între paranteze rotunde pentru a arăta că autorul are rezerve sau îndoieli față de afirmația anterioară.

Dar era un fel de laudă gratuită, ca și când cuvintele ar fi fost tocite de sens și trebuiau umflate: „G.D. Ladima un strălucit talent” sau „a fost unul dintre cei mai lăudați [(?)] poeți de azi”. Una vorbea chiar de „o mare pierdere pentru literatura românească”.
Camil Petrescu

5. Se adaugă punctele de suspensie pentru a indica variate stări afective și o pauză mai mare la sfârșitul propoziției.

Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte? Și ar sta să le asculte[?...]
Eminescu
— Ei, flăcăule, de pe unde[?...] Ce vânturi[?...] Pe la noi... ai?... Și de ce[?...]
Delavrancea


Bibliografie

Vezi bibliografia generală


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu