1.1. Literele

1.1. Literele

1.1.1. Alfabetul limbii române

Limba română modernă se scrie cu alfabetul latin.[1] Alfabetul actual al limbii române are 31 de litere. Toate literele sunt perechi: literă mare[2] — literă mică[3].

Pentru regulile de folosire a lor vezi 3. Scrierea cu literă mică sau mare. Prin litere (mari sau mici, urmate sau nu de punct ori de spațiu, sau prin combinații de litere) se redau și unele abrevieri și simboluri. Câteva litere mari au valoare de cifre romane.

Cinci litere reiau câte o literă de bază, de care se deosebesc prin prezența, deasupra sau dedesubt, a trei semne diacritice[4]: căciula[5] ˘ deasupra lui a: ă, circumflexul ^ deasupra lui a și i: â și î, !virgulița[6] , sub s și t: ș și ț. Semnele diacritice se notează în limba română și la literele mari[7], însă punctul suprapus nu se notează la I și J mari, iar în scrierea de mână, frecvent, nici la j mic.

Literele de tipar[8] sunt prezentate în tabelul care urmează, în ordinea alfabetică pentru limba română.


Tabelul 1. Alfabetul limbii române

Nr. de ordine Litere Denumirea/citirea literei[9]
mari mici
1.
A
a
a
2.
Ă
ă
ă
3.
Â
â
î/î din a
4.
B
b
!be/bî
5.
C
c
!ce/cî
6.
D
d
!de/dî
7.
E
e
e
8.
F
f
!ef/fe/fî
9.
G
g
!ge/ghe/gî
10.
H
h
!haș/hî[10]
11.
I
i
i
12.
Î
î
!î/î din i
13.
J
j
!je/jî
14.
K
k
!ca/capa
15.
L
l
!el/le/lî
16.
M
m
!em/me/mî
17.
N
n
!en/ne/nî
18.
O
o
o
19.
P
p
!pe/pî
20.
Q
q
!kü[11]
21.
R
r
!er/re/rî
22.
S
s
!es/se/sî
23.
Ș
ș
!șe/șî
24.
T
t
!te/tî
25.
Ț
ț
!țe/țî
26.
U
u
u
27.
V
v
!ve/vî
28.
W
w
!dublu ve/dublu vî
29.
X
x
ics
30.
Y
y
[igrec]
31.
Z
z
!ze/zet[12]/zî

În scrierea limbii române se folosesc și combinații de litere cu valoarea unui sunet, pentru care vezi Tabelul 2.

Patru litere (k, q, w, y) se utilizează în împrumuturi, în nume proprii străine și în formații bazate pe ele, precum și în unele nume proprii românești de persoane, scrise după model străin.[13]

În scrierea unor nume proprii străine, a derivatelor de la ele și a unor împrumuturi neadaptate, unele semne au (și) alte valori sau se folosesc și alte semne diacritice, cu valori care pot diferi de la limbă la limbă[14]: István, omertà; São Tomé; Ivić, röntgenoscopie, Dvořak, Košice etc.

1.1.2. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere

Potrivit principiului fonetic, în scrierea limbii române, fiecare literă notează un sunet-tip distinct.

a, ă, â, e, i, î, o, u și y sunt litere-vocale — care notează sunete vocale sau semivocale. Din cauza acestei duble valori a unora dintre literele vocale (e, i, o, u, y), succesiunile de litere vocale în care intră ele pot fi interpretate ca vocale în hiat sau ca diftongi sau triftongi. Celelalte sunt litere-consoane, care notează sunete-consoane; w poate nota și o semivocală sau, rar, o vocală.

Corespondența literă — sunet nu este în toate cazurile biunivocă.

Pe de o parte, în cuvintele românești, numai 19 litere sunt monovalente (corespund câte unui singur sunet-tip): a, ă, â, b, d, f, î, j, l, m, n, p, r, s, ș, t, ț, v și z. Celelalte 12 litere (c, e, g, h, i, k, q, o, u, w, x și y) sunt plurivalente (adică au mai multe valori fonetice, în funcție de poziția în cuvânt sau în silabă — la început, în interior sau la sfârșit —, de combinațiile de litere în care apar, de caracterul vechi sau neologic[15] al cuvintelor și de limba lor de origine).

Pe de altă parte, același sunet sau grup de sunete ([č], [ǧ], [g'], [i], [ĭ], [ĭe], [î], [k], [k'], [ks], [kŭ], [kv], [ŭ], [v]) poate fi redat în scris în limba română în mai multe feluri.

În Tabelul 2 sunt prezentate principalele valori ale literelor și combinațiilor de litere[16] în limba română literară actuală; nu au fost notate nuanțele fără rol distinctiv, nici valorile unor litere (cu excepția lui k, q, w, y) sau combinații de litere în împrumuturi și în nume proprii străine pronunțate în limba română după modelul limbilor de origine.

Vezi și 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară.


Tabelul 2. Valorile literelor și ale combinațiilor de litere

Nr. Litera/combinația de litere Pronunțarea Condiții Exemple
1. a [a] apă [apă]
2. ă [ă] apă [apă]
3. â [î] în interiorul cuvintelor, cu excepțiile de sub î lână [lînă]
4. b [b] bob [bob]
5. c [k] 1. + C în afară de litera h clasă [klasă]
2. + V în afară de e, i casă [kasă]
3. la sfârșit de cuvânt ac [ak]
Vezi și ce, che, chi, ci
6. ce 1. [če] 1.1. + C cec [ček]
1.2. + V în hiat licean [liče-an]
1.3. la sfârșit de cuvânt tace [tače]
2. [č] + a în aceeași silabă cearăară]
7. che 1. [k'e] cu excepția de sub 2. chem [k'em]
2. [k'] + a în aceeași silabă cheamă [k'amă]
8. chi 1. [k'i] cu excepțiile de sub 2. chin [k'in]
ochi vb. [ok'i]
2. [k'] 2.1. + a, o, u în aceeași silabă chiar [k'ar]
chior [k'or]
chiul [k'ul]
2.2. la sfârșit de cuvânt, în afară de cazul când i este accentuat ochi s. [ok']
9. ci 1. [či] 1.1. + C cin [čin]
1.2. + V în hiat cianură [či-anură]
1.3. la sfârșit de cuvânt, dacă i este accentuat munci vb. [munči]
2. [č] 2.1. + a, o, u în aceeași silabă ciaconă [ča-konă]
ciot [čot]
ciur [čur]
2.2. la sfârșit de cuvânt, când i nu este accentuat munci s. pl. [munč]
2.3. în unele compuse nicicând [ničkînd]
10. d [d] dud [dud]
11. e 1. [e] 1.1. după C în afară de 3., 5. mere [mere]
1.2. la început de cuvânt (în afară de 2.) și de silabă, mai ales în neologisme elev [elev]
poezie [poezie]
2. [ĭe] la început de cuvânt, în pronume personale și formele verbului a fi eu [ĭeu]
ești [ĭești]
eram [ĭeram]
3. [ĕ] + a, o după C deal [dĕal]
pleosc [plĕosk]
4. [ĭ] + a la început de cuvânt și de silabă, în cuvinte vechi ea [ĭa]
aceea [ače-ĭa]
5. [∅][17] Vezi ce, che, ge, ghe
12. f [f] fir [fir]
13. g [g] 1. + C în afară de litera h gras [gras]
2. + V în afară de e, i gară [gară]
3. la sfârșit de cuvânt drag [drag]
Vezi și ge, ghe, ghi, gi
14. ge 1. [ǧe] 1.1. + C gem [ǧem]
1.2. + V în hiat geanticlinal [ǧe-antiklinal]
1.3. la sfârșit de cuvânt trage [traǧe]
2. [ǧ] + a, o în aceeași silabă geam [ǧam]
georgian [ǧor-ǧan]
15. ghe 1. [g'e] cu excepția de sub 2. ghem [g'em]
2. [g'] + a, o în aceeași silabă gheară [g'a-ră]
Gheorghe [g'or-g'e]
16. ghi 1.[g'i] + C ghindă [g'indă]
2. [g'] 2.1. + a, o, u în aceeași silabă ghiaur [g'a-ur]
ghiol [g'ol]
unghiul [ung'ul]
2.2. la sfârșit de cuvânt, când i nu este accentuat unghi [ung']
17. gi 1. [ǧi] 1.1. + C gin [ǧin]
1.2. + V în hiat geologie [ǧeoloǧi-e]
1.3. la sfârșit de cuvânt, dacă i este accentuat îndrăgi [îndrăǧi]
2. [ǧ] 2.1. + a, o, u în aceeași silabă giardiaar-dia]
giol [ǧol]
giulgiuul-ǧu]
2.2. la sfârșit de cuvânt, când i nu este accentuat dragi [draǧ]
18. h 1. [h] în afară de 2. hai [haĭ]
2. [∅] Vezi che, chi, ghe, ghi; w
19. i 1. [i] 1.1. după C, în afară de 2.-4. fir [fir]
inimă [inimă]
1.2. la sfârșit de cuvânt
1.2.1. când este accentuat auzi [auzi]
1.2.2. după C(C) + l,r acri [akri]
aștri [aștri]
1.2.3. în unele neologisme, indiferent de accent bebi [bebi]
kaki [kaki]
swahili [sŭahili]
taxi [taxi]
1.3. la început de silabă
1.3.1. + C inimă [inimă]
1.3.2. + V în hiat, în neologisme; nu există o regulă[18] ion [i-on]
Ion [i-on]
2. [ĭ] 2.1. în diftongi ascendenți (+ a, e, o, u) iar [ĭar]
ied [ĭed]
iod [ĭod]
iuteute]
2.2. în diftongi descendenți cai [kaĭ]
tăi [tăĭ]
întâi [întîĭ]
bei [beĭ]
copii [kopiĭ]
îi [îĭ]
oi [oĭ]
cui [kuĭ]
2.3. în triftongi beai [bĕaĭ]
i-ai, ia-i [ĭaĭ]
iau [ĭaŭ]
iei [ĭeĭ]
leoaică [le-ŏaĭcă]
3. [i]
(i „șoptit”, asilabic sau afonizat)
3.1. după C(C)(C), la sfârșit de cuvânt pomi [pomi]
auzi (ind. prez. 2 sg.) [auzi]
flori [flori]
lincși [linkși]
miști (ind. prez. 2 sg.) [miști]
urși [urși]
azvârli (ind. prez. 2 sg.) [azvîrli]
3.2. în câteși-, fieși-, oareși-, ori- + C câteșitrei [kîteșitreĭ]
fieșicare [fieșikare]
oareșicare [ŭareșikare]
ori(și)care [ori(și)kare]
4. [∅] Vezi chi, ci, ghi, gi
20. î [î] 1. la inițială de cuvânt înger [înǧer]
2. la sfârșit de cuvânt urî [urî]
3. în interiorul compuselor în care al doilea element începe cu î- bineînțeles [bineînțeles]
4. în interiorul derivatelor cu prefixe de la cuvinte care încep cu î- neînțeles [neînțeles]
5. în interiorul unor nume de persoane[19] Rîpeanu [rîpĕanu]
21. j [j] jar [jar]
22. k
în împrumuturi și în nume proprii străine și românești scrise după model străin
1. [k] 1.1. + C kripton [kripton]
Kretzulescu [krețulescu]
1.2. + a, o, u kaliu [kalĭu]
kosovar [kosovar]
kurd [kurd]
1.3. la sfârșit de cuvânt quark [kŭark]
2. [k'] + e, i ketchup [k'ečap]
Kernbach [k'ernbah]
kilogram [k'ilogram]
Kiriac [k'iriak]
23. l [l] lac [lak]
24. m [m] mim [mim]
25. n [n] nun [nun]
26. o 1. [o] 1.1. după C în afară de 2. dor [dor]
vino [vino]
1.2. la început de silabă în afară de 3. om [om]
pionier [pi-onĭer]
2. [ŏ] + a după C să doară [dŏară]
3. [ŭ] + a la început de silabă oarăară]
respectuoasă [respektuŭasă]
27. p [p] pap [pap]
28. q
în împrumuturi și nume proprii străine
[k] + a numai în Qatar [katar] și derivatele lui
Vezi și qu
29. qu
în împrumuturi și nume proprii străine; nu există o regulă[20]
1. [kŭ] quasar [kŭasar]
2. [kv] inclusiv + e, i quiproquo [kviprokvo]
sequoia [sekvoĭa]
3. [k'] + e, i quechua [k'ečua]
quipu [k'ipu]
30. r [r] rar [rar]
31. s [s] sas [sas]
32. ș [ș] șiș [șiș]
33. t [t] tot [tot]
34. ț [ț] țuț [țuț]
35. u 1. [u] 1.1. după C dur [dur]
1.2. la început de silabă, în afară de 2. urs [urs]
2. [ŭ] 2.1. în diftongi ascendenți acuarelă [akŭa-relă]
două [do-ŭă]
2.2. în diftongi descendenți au [aŭ]
hău [hăŭ]
râu [rîŭ]
meu [meŭ]
viu [viŭ]
nou [noŭ]
2.3. în triftongi beau [bĕaŭ]
iau [ĭaŭ]
3. [ü] în unele împrumuturi din franceză alură [alüră]
ecru [ecrü]
tul [tül]
4. Vezi qu
36. v [v] veni [veni]
37. w
în împrumuturi și în nume proprii străine și românești scrise după model străin
1. [v][21]
cu excepția unor anglicisme
înainte de V wattmetru [vatmetru]
weber [vebăr]
Wachmann [vahman]
2. [ŭ][22]
în anglicisme
2.1. înainte de V westernestern]
2.2. înainte de litera h + V white-spirit [ŭaĭtspirit]
2.3. la finală de cuvânt show [șoŭ]
3. [u][23]
în câteva anglicisme
la inițială de cuvânt + ee, (h)i  !weekend [uĭkend]
 !whisky [uĭski]
 !wigwam [uĭgŭom]
38. x 1. [ks][24] 1.1. + C excursie [ekskursie]
1.2. la sfârșit de cuvânt lax [laks]
1.3. la început de cuvânt + V xilofon [ksilofon]
1.4. uneori, între V, fără a exista o regulă axă [aksă]
2. [gz][25] uneori, între V, fără a exista o regulă examen [egzamen]
39. y
în împrumuturi și în nume proprii străine și românești scrise după model străin
1. [i] 1.1. la început de cuvânt + C ytriu [itrĭu]
1.2. la sfârșit de cuvânt, după C hobby [hobi]
1.3. în interiorul cuvântului Byck [bik]
2. [ĭ] 2.1. + V yac [ĭak]
2.2. la sfârșit de cuvânt, după V boy [boĭ]
40. z [z] zac [zak]

În scrierea unor împrumuturi neadaptate sau parțial adaptate, a unor nume proprii străine și a unor nume proprii românești ortografiate după modelul altor limbi, unele litere și combinații de litere sunt folosite sau pronunțate după reguli ale altor limbi sau se întâlnesc combinații de litere neutilizate în limba română. Astfel, în afară de valorile din tabelul de mai sus, întâlnim, printre altele, și che [če] (cherry (angl.) [čeri]) sau [ș] (chemin de fer (fr.) [șmẽ dö fer]), chi [či] (chilian [čilian]), ci [si] (ciné-vérité (fr.) [sineverite]), ge [g'e] (gestaltism (germ.) [g'eștaltism]), gi [ji] (gigolo (fr.) [jigolo]), j [ĭ] (Javaava], Sarajevo [saraĭevo]) etc. Pentru aceste situații nu se pot da reguli; în cazul necunoașterii limbii de origine, pentru scrierea și pronunțarea unor astfel de cuvinte trebuie consultat Dicționarul.

Vezi și 2.5. Scrierea și pronunțarea numelor proprii străine.


Note:

  1. Până în 1860, limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic și, în ultima perioadă, cu un alfabet de tranziție; în fosta URSS, ea s-a scris până în 1989 cu alfabetul rusesc modern, adaptat.
  2. Numită curent majusculă sau, mai rar, capitală.
  3. Numită și minusculă (termen mai rar folosit cu acest sens) sau, în domeniul tipografic, de rând.
  4. Și punctul suprapus de la i și j este un semn diacritic, dar el nu are rol distinctiv în limba română, unde i și j nu se opun literelor cu aceeași formă, dar fără punct.
  5. Circumflexul deschis în sus sau semnul scurtimii din transcrierea fonetică.
  6. !Și nu sedila, care se folosește sub c în alte limbi: ç. În programele de calculator, ș, spre deosebire de ț, apare în mod greșit cu sedilă.
  7. Această regulă nu este respectată în unele abrevieri, care, din această cauză, se citesc cu unele deosebiri față de numele întreg (CNCSIS pentru Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior).
  8. Forma literelor de mână nu este fixată printr-o normă și de aceea nu este indicată în tabel. Ea este parțial diferită pentru diversele generații școlare, cu motivații pedagogice mai mult sau mai puțin justificate.
  9. Denumirile literelor nu coincid (cu excepția, în general, a vocalelor) cu valorile lor fonetice de bază. În citirea unor abrevieri și simboluri pentru mărimi matematice și fizice, unități de măsură, elemente chimice ș.a. se folosesc cu precădere lecturile (de inspirație străină) ef, ge, haș, capa, el, em, en, er, es, zet ale literelor f, g, h, k, l, m, n, r, s, z. Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate abrevierile: CV [sivi].
  10. !Denumirea ha este rar folosită.
  11. !Pronunțarea chiu, indicată în DOOM1, este nerecomandabilă.
  12. Citit și [zed].
  13. De aceea aceste litere nu erau incluse, mai de mult, în alfabetul limbii române. Ele sunt folosite uneori și pentru a marca cuvinte sau sensuri prezentate ca străine (nomenklatură „pătura dominantă, prin funcțiile în partidul comunist, în U.R.S.S. și în celelalte țări foste socialiste”, față de nomenclatură „terminologie etc.”). w și y în poziție finală de cuvânt sunt încă simțite ca străine limbii române, de aceea la cuvintele cu aceste finale, articolul și desinențele se leagă prin cratimă (vezi 1.2.4. Cratima).
  14. Deoarece nu se pot da reguli generale — situațiile fiind mult prea numeroase și prea diferite —, scrierea acestor cuvinte — când nu se cunoaște limba de origine — trebuie învățată, iar pronunțarea lor este indicată în Dicționar.
  15. De exemplu, rostirea [ĭe] în loc de [e] în aceste cuvinte este incultă.
  16. Ele au importanță și pentru despărțirea în silabe sau la capăt de rând, pentru care vezi 5. Despărțirea în silabe și la capăt de rând.
  17. Folosită ca literă ajutătoare, cu valoare diacritică (îndeplinită în alte limbi de semne diacritice: č, ǧ).
  18. Pronunțare specificată în Dicționar.
  19. Mai ales nume de familie, scrise după tradiția familiei și dorința purtătorilor și, în epoca modernă, în conformitate cu actele de stare civilă.
  20. Pronunțare specificată în Dicționar.
  21. Pronunțare nespecificată în Dicționar.
  22. Pronunțare specificată în Dicționar.
  23. Deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română.
  24. Pronunțare nespecificată în Dicționar. Înainte de i alternează cu : laxlacși. În unele cuvinte, [ks] se redă prin cs: a catadicsi, cocs, a îmbâcsi, micsandră, a ticsi, dar dixit, coxă, mixare, tix.
  25. Pronunțare specificată în Dicționar. Rostirea [ks] în loc de [gz] a lui x — practicată în special în învățământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere — este greșită.

Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu